IN MEMORIA CHIPULUI PIERDUT(3)

Cum ar fi sa traim fara a fi nevoiti sa ne cerem scuze? 
Cand straiele poleite incep rand pe rand sa cada iar masca imposturii incepe sa ne insangereze fruntea impietrita de "succese" ne vom aduce aminte de noi insine si de ceilalti din jurul nostru. Vom intelege ca nu muschii ci sufletul nostru nu va mai suporta durerea neamplinirii cauzata de impostura. 
Drumul spre natura noastra divina cere sacrificii si renuntare la falsul confort oferit de toleranta si pasivitate. Da, fiecare pas doare dar vindeca! Pretul trebuie platit. Nu este alta cale. Este Legea Universului! Ea, nu poate fi pacalita!
A venit deci timpul sa ne indreptam spatele incovoiat de greutatea rolurilor jucate de-a lungul vietii si sa urcam singuri pe rugul intrebarilor si raspunsurilor despre rostul cuvintelor si faptelor noastre. Nu-i usor sa calcam pe pietrele incinse ce poarta amprentele mainilor noastre. Da, sunt pietrele pe care le-am aruncat de atatea ori in cei din jur. Acum sunt chiar sub talpile noastre si ne ard... Cu cat ne ard mai tare cu atat ne vindecam mai profund. Primeste deci cu iubire durerea arderii chipului pe care ti l-ai plamadit fara rost sperand ca nu vei fi niciodata intrebat de ce o faci. Acolo se ascund acele intentii care ne imping sa ridicam "piatra" printr-un gest ce pare a fi automat.

Imaginati-va! Cum ar arata cerul plin de pietre azvarlite tot timpul, de toti, catre toti? Ar fi un cer impietrit. Probabil dupa pietre ar urma caramizile caselor, televizoarele, scaunele, frigiderele... Urmarea ar fi ca toti, doctori si pacienti am umbla incoace si in colo cu capetele bandajate in cautare de noi "surse" de exprimare. Ce ocupati am fi... Ce Cariera, de piatra ar fi intreaga lume! Am fi in stare sa creem si o Bursa! Cine da mai mult, cine primeste... Poate ca de aceea DUMNEZEU cand l-a creat pe om a creat si forta gravitatiei. A stiut El de ce...

Se spune ca vine vremea sa ne despartim de toate si sa nu luam nimic din aceasta lume pe care credem ca o stapanim. Ce folos mai au atunci impostura? Ca sa obtinem ce? Ceva ce nu va fi niciodata o mostenire demna de lasat in urma? E timp pierdut! E Globalizarea Goanei dupa Vant!

Priveste-ti mainile si inima si ai sa vezi ca Dumnezeu nu ti-a pus acolo nici invidie, nici ura, nici manie, nici pietre! Ti-a pus un dar ce-l poti oferi cu simplitate tuturor... Nu-ti fie teama sa-l imparti cu ceilalti! Nu se va termina decat atunci cand nu vei mai vrea sa-l impart cu altii. Nu-ti fie teama sa lasi in urma chipul tau cioplit si arunca-te cu bratele deschise in imensitatea adevaratei tale fiinte! Este un singur salt, un salt al renasterii! Fa-l si ai sa descoperi ca poti trai infinit fara a fi nevoit sa-ti ceri scuze. Vei deveni Tot, VEI DEVENI! 

Profesor Florin Szondi

IN MEMORIA CHIPULUI PIERDUT(2)

Fără a avea intenția de a generaliza, in prima parte a acestei postări am folosit cuvantul "unii". Aș fi vrut să fiu mai precis in exprimare dar vedeți, nu a fost posibil. Ştiți că cei ce sunt primii la datul cu pietre sunt si primii care își ascund identitatea! "Hit and run!" Un amic imi spunea nu demult ca: "acestia sunt cei ce se ascund si nu-i caută nimeni..." Amuzant si trist, nu-i așa?

Sa stiti ca nu doresc să schimb Karma nimănui. Luminații lumii ne-au invațat că insăși această intenție este o greșală Karmică. 

Din vremuri vechi, am fost cu sau fără voia noastră "ajustați" să fim ingăduitori cu toți cei care ne agresează constant. Ne-am clădit cu stoicism si chiar cu mândrie națională acea ințelepciune a răbdării născută din frica de "a nu fi mai rău, mâine" facand din asta un mod de viata. Uităm cu prea multă ușurință că fiecare Mâine trebuie să fie un plus dat zilei de Ieri si de Azi. 

De câte ori aud acea "vorbă de duh": "Capul tăiat sabia nu-l taie" nu pot să nu mă gândesc la  onoare, demnitate, onestitate, concepte care apără ca un scut identitatea individului si a societăți. Care dintre părinții neamului omenesc ne-a invățat să privim cerul in genunchi si cu capul plecat?  A-ți uitat că nu cei cu capetele plecate au demascat coruptia, minciuna si impostura? Ei sunt stâlpii lumii! Cei care au avut tăria să rămana nemiscați in fata raului care izvorăste de cele mai multe ori chiar in noi. 

Capul plecat nu ne salveaza ci ne ucide spiritual. Suntem morți pentru tot restul zilelor noastre. In fața "sabiei" ne dovedim marțialitatea. Nu pot și nu vreau să accept să plec capul atunci când m-i se cere "prietenește" să cumpăr falsurile vândute de scenariști indoielnici. Chemările lor "duioase" imi sună zilnic în urechi: Veniți! Vă rog să intrati, azi se joaca actul final al dezintegrării identitătii umane! Intrati, vă rog, impostura este gratis...dacă vă grăbiți veți putea să prinde locuri in față, să vedeți, să simțiți să beneficiați... Se joacă live, pe viață si pe moarte!... URCAȚI PE SCENĂ!

Ne-familiarii, se vor grăbi cu siguranță să participe la Cursurile de Educare a Toleranței. Au aflat ei de la "prieteni" că asta este calea succesului. Aaa!... nu vă ingrijorați impostura este inofensivă ne vor spune ei dupa cursuri. Priviți cât de repede ne-am familiarizat! Suntem acum o Familie!

Vă lăsați inșelați cu bună stiință! Impostura este invazivă. Se strecoară in toate ungherele sufletului fără măcar să ne dam seama. Diagnosticarea si vindecarea ei costă vieți, destine, libertăți, timp si timpuri. Nu se vindecă râzând toata ziua cu gurile până la urechi. Pasivitatea si non-actiunea sunt aliați ei. Este contagioasa! Tolerarea imposturii inseamnă complicitate, autodesființare spirituală, robie, death end! Nu poți fi marțial dacă o ignori si te ascunzi cu ipocrizie in spatele falsei ingăduințe, tăcând și trăind cu speranța de a nu fi mai rău. Ce poate fi mai rău decat să te auto-condamni la moarte spirituală? ...să traiești fără trecut, fără prezent, fără viitor... Nu ai nici o scuză...

Profesor Florin Szondi