Cum ar fi sa traim fara a fi nevoiti sa ne cerem scuze? Cand straiele poleite incep rand pe rand sa cada iar masca imposturii incepe sa ne insangereze fruntea impietrita de "succese" ne vom aduce aminte de noi insine si de ceilalti din jurul nostru. Vom intelege ca nu muschii ci sufletul nostru nu va mai suporta durerea neamplinirii cauzata de impostura.
Drumul spre natura noastra divina cere sacrificii si renuntare la falsul confort oferit de toleranta si pasivitate. Da, fiecare pas doare dar vindeca! Pretul trebuie platit. Nu este alta cale. Este Legea Universului! Ea, nu poate fi pacalita!
A venit deci timpul sa ne indreptam spatele incovoiat de greutatea rolurilor jucate de-a lungul vietii si sa urcam singuri pe rugul intrebarilor si raspunsurilor despre rostul cuvintelor si faptelor noastre. Nu-i usor sa calcam pe pietrele incinse ce poarta amprentele mainilor noastre. Da, sunt pietrele pe care le-am aruncat de atatea ori in cei din jur. Acum sunt chiar sub talpile noastre si ne ard... Cu cat ne ard mai tare cu atat ne vindecam mai profund. Primeste deci cu iubire durerea arderii chipului pe care ti l-ai plamadit fara rost sperand ca nu vei fi niciodata intrebat de ce o faci. Acolo se ascund acele intentii care ne imping sa ridicam "piatra" printr-un gest ce pare a fi automat.
Imaginati-va! Cum ar arata cerul plin de pietre azvarlite tot timpul, de toti, catre toti? Ar fi un cer impietrit. Probabil dupa pietre ar urma caramizile caselor, televizoarele, scaunele, frigiderele... Urmarea ar fi ca toti, doctori si pacienti am umbla incoace si in colo cu capetele bandajate in cautare de noi "surse" de exprimare. Ce ocupati am fi... Ce Cariera, de piatra ar fi intreaga lume! Am fi in stare sa creem si o Bursa! Cine da mai mult, cine primeste... Poate ca de aceea DUMNEZEU cand l-a creat pe om a creat si forta gravitatiei. A stiut El de ce...
Se spune ca vine vremea sa ne despartim de toate si sa nu luam nimic din aceasta lume pe care credem ca o stapanim. Ce folos mai au atunci impostura? Ca sa obtinem ce? Ceva ce nu va fi niciodata o mostenire demna de lasat in urma? E timp pierdut! E Globalizarea Goanei dupa Vant!
Priveste-ti mainile si inima si ai sa vezi ca Dumnezeu nu ti-a pus acolo nici invidie, nici ura, nici manie, nici pietre! Ti-a pus un dar ce-l poti oferi cu simplitate tuturor... Nu-ti fie teama sa-l imparti cu ceilalti! Nu se va termina decat atunci cand nu vei mai vrea sa-l impart cu altii. Nu-ti fie teama sa lasi in urma chipul tau cioplit si arunca-te cu bratele deschise in imensitatea adevaratei tale fiinte! Este un singur salt, un salt al renasterii! Fa-l si ai sa descoperi ca poti trai infinit fara a fi nevoit sa-ti ceri scuze. Vei deveni Tot, VEI DEVENI!
Profesor Florin Szondi
Inteleg si apreciez retorica titlului. Dar in acest caz destinatarul este cineva care are totusi un nivel al vietii constiente la care, in anumite situatii, etica ii dicteaza ca ar trebui macar sa-si ceara scuze. Consider insa ingrijorator faptul ca traiesc intr-o societate in care intalnesc din ce in ce mai multi oameni care convietuiesc fara sa-si ceara scuze si fara a simti vreo nevoie de a-si cere scuze. Si asta nu pentru ca nu ar fi deseori necesar ci, pur si simplu, pentru ca in ei nu se poate trezi nici macar acest bun-simt bazic. Incepand cu cei care arunca chistoace de tigari si cutii de bere goale pe strazi, continuand cu cei care improasca prin nevoia lor bruta de afirmare mediul social sau informatic cu injurii, vulgaritati, calomnii sau minciuni gogonate si mergand mai departe cu micii sau marii amagitori care profita de buna-credinta sau de nestiinta unora, pana la marii delapidatori sau la politicienii, medicii, instalatorii sau mecanicii auto incapabili sau inapti profesional, nici unul nu considera ca trebuie sa-si ceara macar scuze. In concluzie, consider articolul prea elevat. Se adreseaza cuiva care pasind pe acei carbuni incinsi simte sub talpile lui jarul. Dar e cam mult pentru cei imuni cei care nu simt jarul deoarece au talpa groasa facuta din pielea obrazului. Din pacate traim intr-o lume in care confortul este un etalon iar impostura a devenit un mod de viata pentru ca este confortabila. Supravietuirea, evolutia si civilizatia sunt martiale pentru ca sunt rezultatul victorios al luptei. Pentru a supravietui trebuie sa lupti cu adversitatile vietii, printre care, evident si cu impostura. Pentru a evolua trebuie sa lupti cu tine, cu defectele, cu slabiciunile cu tot ce inseamna neindemanare si neputinta. Impostura este opusul martialitatii pentru ca este rezultatul lenei si al vanitatii. Vreau sa ocup locul celui mai bun dar nu vreau sa lupt pentru acest lucru. Pur si simplu vreau sa ma intitulez. Este o atitudine infantila. Copii cand se joaca spun: Eu sunt cel mai mare ..., dupa care vine celalalt si spune ba eu sunt cel mai mare ... pentru ca tu nu stii ce stiu eu, si asa mai departe, desi nici unul nu are habar de ce insemna cu adevarat domeniul respectiv. Doar ca joaca e nevinovata, impostura nu. Cam asa se profileaza impostura, iar cei care o practica nu simt nevoia sa-si ceara scuze, dupa cum nu simt nici nevoia de a invata de la cei care i-ar putea invata. Impostorii nu-si cer scuze si nu au nevoie de Maestii. Ei sunt autosuficienti si intotdeuna singuri pentru ca impostura este pana la urma o forma de egoism si, cum spunea Cicero: "Egoistul se iubeste pe sine fara sa mai aiba rivali". Apreciez pozitia luata fata de impostura ca fenomen fara a atinge persoane, precum si mesajul optimist despre posibilitatea fiecaruia de face pasul spre autenticitate daca acepta sa invete si dea lupta pentru obtinerea meritului si insusirea competentei.
RăspundețiȘtergereDestinatarul este el, ei, voi, noi toti, pentru ca toti am trait si traim sub imperiul mastilor pe care cu stiinta sau fara stiinta le expunem ori de cate ori credem ca vom obtine un avantaj. Eu cred ca indiferent de nivelul de emancipare toti avem momentele noastre de durere atunci cand realizam ca ne jucam propria farsa morala. Nu toti inteleg insa dimensiunea acestei dureri intime si transformatoare care ne vindeca asa cum am spus. Ei bine, atunci avem nevoie de ajutor si cerem sa ni se arate fetele atitudinilor noastre si a celorlalti. Daca le ignoram ramanem orbi si ratacim tot mai departe de fiinta noastra. Daca o vom face, inseamna ca vom incepe sa ridicam capul si vom privi cu seninatate "sabia" fara teama de a ne pierde fatarnicia sub toate formele ei de manifestare. Nu ne vom mai ascunde traind cu frica zilei de maine. De aceea a fost creat codul moral WUDE si impus luptatorilor, ca sa nu rataceasca! Lupta si prima victorie incepe cu noi! In loc sa ne repezim cu manie, ura si invidie spre piatra, sa ne indreptam atentia spre uneltele spiritului. Sa ne cioplim cu rabdare si harnicie propria fiinta. Acolo si Atunci incepe adevarata creatie. Nimic nu ne impiedica sa incepem chiar acum!
RăspundețiȘtergereMultumesc Sorin Iancso, comentariul tau este excelent!
Comentariu la "În memoria chipului pierdut 3" de d-l Florin Szondi
RăspundețiȘtergereMajoritatea fiinţelor umane îşi consumă viaţa, în adevăratul sens al cuvîntului, fără aşi pune întrebări legate de corectitudinea modului lor de viaţă şi de rostul existenţei lor. Capacitatea de înţelegere a lor e într-atît de slabă încît atunci cînd merge vorba despre astfel de noţiuni cum sînt morala, bunul simţ şi rostul vieţii, nu lucrările ce le abordează sînt prea elevate, ci auditoriul căruia se adresează astfel de lucrări este foarte restrîns şi nu trebuie confundat cu majoritatea.
De regulă, vina pentru toate nevoile şi problemele cu care se confruntă omenirea este aruncată pe seama deficienţelor individuale ale reprezentanţilor mulţimii, adică a majorităţii. Zi şi noapte sursele mass-media aruncă cu noroi în populaţie convingînd-o că anume ea este vinovată de tot ce e rău în lume. E drept că majoritatea fiinţelor umane au înregistrat o decădere morală şi intelectuală sub orice critică, dar vina nu este numai a lor că au ajuns în aşa stare. Răul din lume este dirijat şi decăderea oamenilor tot dirijată este. Cei ce au botezat fiinţele umane cu denumirea de oi iar civilizaţia noastră cu denumirea de turmă, ei au adus fiinţa umană la nivel de dobitoc. Vina oamenilor constă doar în aceea că se lasă tîrîţi în jocul acesta „de-a animalele”, cu toate că ea e suficient de gravă pentru a abate asupra celor ce o comit cele mai neplăcute consecinţe. Să nu ne lăsăm tîrîţi în „hora”lor: - la nivelul animalelor să nu decădem iar pe cei ce au avut mai puţin noroc, înţelepciune, curaj şi putere decît noi şi au decăzut să-i înţelegem şi să-i ajutăm să-şi revină!
Fiecare om are o menire în lumea noastră, nu toţi însă reuşesc să şi-o găsească. Stăpînii politicii mondiale exercită o presiune constantă sub toate formele, pe toate căile şi cu toate mijloacele posibile asupra populaţiei pentru a o abate de la ea, cu scopul de a-i transforma pe toţi în simplă forţă de muncă sau agenţi inconştienţi ai intereselor lor. Puţini reuşesc să facă faţă influenţei şi presiunii lor.
E trist faptul că majoritatea oamenilor se lasă implicaţi în afacerea murdară de transformare a lor în gunoaie, căci pînă la urmă suferim cu toţii de pe urma acestui fapt, inclusiv cei ce dirijează procesul respectiv de îndobitocire a populaţiei vor avea de suferit, dar nimeni dintre noi nu e în stare să oprim acest proces. Cei înţelepţi se pot ajuta între ei să facă faţă acestei soarte nefaste a omenirii, dar ei nu-i pot ajuta cu nimic pe cei ce au decăzut deja, căci omul poate fi transformat în dobitoc, dar dobitocul în om niciodată.
Cînd ni se oferă norocul să întîlnim persoane care au făcut faţă procesului de degradare impusă a fiinţelor umane, care şi-au găsit rostul existenţei lor şi şi-au dedicat viaţa trezirii, salvării şi progresului civilizaţiei umane, să ne atîrnăm cuviincios şi respectuos faţă de efortul lor, pentru a nu ne pomeni aliaţi cu proprii noştri duşmani împotriva celor ce militează pentru binele nostru.
Numărul celor cu adevărat interesaţi şi preocupaţi de soarta omenirii este într-atît de mic, în timp ce numărul celor ce li se împotrivesc este într-atît de mare, încît orice gest necumpătat din partea oricui poate fi nefast pentru oricine dintre ei, iar odată cu ei nefast pentru civilizaţia noastră. Cît timp omul nu e în stare de vorbe şi fapte mai bune decît a celui dinaintea lui, cel mai înţelept lucru din partea sa este să-l încurajeze pe cel ce face mai mult decît el. Cînd el se dovedeşte a fi mai bun decît predecesorul său, să preia estafeta pentru a o duce mai departe. Principalul este să nu îngroape cauza celui ce militează pentru bine, şi nici pe el să nu-l îngroape sau să-l descurajeze!
Pentru a nu repeta lucruri pe care le-am abordat amplu în mai multe lucrări de-ale mele, vă recomand să aflaţi părerea mea despre rostul vieţii umane în articolele din cadrul grupurilor „În căutarea lui Dumnezeu”, „De la eternă confruntare la eternă colaborare” şi din celelalte grupuri ale mele!
Ca de obicei prin cuvintele tale adaugi valoare si mai ales inlesnesti o mai buna intelegere a intentiilor ce stau la baza temelor pe care le public in Blogul KUNG FU ARTS. Desi pare un portal dedicat doar artelor martiale si celor interesati in descifrarea a ceea ce se afla dincolo de salile de antrenament, acest Blog etaleaza de fapt subiecte ce izvorasc din viata si nevoile de zi cu zi a fiecaruia dintre noi. Asa cum bine sti arta martiala, cea bine inteleasa si corect practicata se dovedeste a fi o cale reala de cautare a identitatii noastre si o metoda eficienta de ajustare in sens pozitiv a intentiilor, motivatiilor si scopurilor actiunilor noastre. Am convingerea ca daca tot mai multi oameni s-ar detasa constient de "dezvoltarea" dirijata a altora, de conservarea ego-ului, de incrancenarea oarba, de dependenta “confortului” intelectual, fizic, si spiritual, atunci expresia iubirii i-ar ridica la nivelul de rezonanta a adevaratei noastre evolutii. Atunci poate ca nu ar mai exista conceptul de comert moral ci doar cautare, descoperire, evolutie colectiva!
RăspundețiȘtergereDomnule Profesor,
RăspundețiȘtergereNu sunt luptator martial,cu toate ca mi-as fi dorit foarte mult...insa vin sa va salut pe dumneavoastra si pe prietenii de aici ...BINE V-AM GASIT!!!
Am citit cu sete ceea ce s-a discutat si s-a scris aici si doresc sa fac si eu parte din acest minunat grup.intelegand ca se vor discuta teme care nu contin neaparat artele martiale ,ci mai degraba mesajul acestora.
Va multumesc!
******************************************************************************************************************
Un suflet alege in viata sa fie bun sau rau,alege sa invete un lucru sau mai multe...apoi viata incepe si sufletul invata cum sa se dedice banilor si valorilor materiale,incepe sa experimenteze acest lucru...invata cum sa neglijeze familia sau pe cei apropiati realizand ca face un lucru gresit,insa lui ii este bine..si asta conteaza(zice el-sufletul )
Se simte vinovat neAntelegind, neconstientAzind ca de fapt el chiar de asta a venit pe Pamint ca sa fie rau,sa fie egoist,poate si zgarcit, pentru a EVOLUA spiritual, evolutie care constituie un castig PE VECIE al sufletului.Astfel se simte vinovat de ceea ce face...chiar daca el-sufletul acela,continua in acel ritm...insa vine o vreme cand si cei mai rai criminali incep sa isi puna mii si mii de intrebari...despre actiunile lor sau despre non-actiunile lor .
O actiune din planul fizic considerata de minte a fi o greseala (pentru care are vina si pedeapsa), in final, cind lectia respectiva este inteleasa, pentru Spirit este un castig.
Gindurile emotiile crezurile convingerile, ele formeaza realitatea din jurul nostru, cea pe care o experimentam. Usor, usor incepem sa ne trezim si sa vedem cu ce posibilitati uimitoare suntem inzestrati. Tot ceea ce blocheaza, filtreaza iubirea, incet- incet este dizolvat. Fricile dispar pe rind si scad pe masura ce intelegem ca nu ne pedepseste nimeni in afara de noi insine prin mintea, gindurile noastre si nu intimplator facem asta si pentru a intelege o anume "lectie".
Toti sintem frumosi si minunati doar ca la inceput e mult paienjenis peste constiinta noastra care ne impiedica sa vedem cine suntem cu adevarat. Un caine nu vede daca stapanul lui e frumos sau urat, pentru ca de fapt nici nu exista frumos si urat decat in mintea noastra, creierul decodeaza anumite trasaturi fizice care sint necesare supravietuirii ,evaluarii...un caine simte sufletul acelui stapan...si stim ca de multe ori si cainii musac stapanul...oare ,de ce???
Dumnezeu nu ne pedepseste, EL chiar ne-a creat dupa chipul si asemanarea LUI. Nu exista nici o secunda ruptura intre noi si divinitate ..sunt doar lectii dupa lectii pe care un spirit le experimenteaza in plan fizic.
Consider ca am gandit scriiind ,poate ca este noapte si am avut mai multa inspiratie sau poate curaj sa scriu ...dar ceea ce ma gandesc acum ,astern si aici...
Cu cat suntem mai multe spirite calde si pure,cu atat lumea va fi mai buna.Doresc sa fim pozitivi chiar si in gandire,gandind atragem iar ceea ce gandim se metamorfozeaza in realitate...
Draga Kiki, Bine ai venit in randurile cautatorilor de adevar prin martialitatea spiritului!
RăspundețiȘtergereTrebuie sa spun ca intentia gandurile, cuvintele tale sunt pur si simplu extraordinare.
Multa lume considera ca artele martiale se reduc la practica tehnicilor de lupta in scopul autoapararii. Asta pentru ca se vorbeste neancetat despre lupta! Eu unul percep arta martiala ca pe o modalitate de descoperire a valorilor vietii celei care ni s-a dat. Nu trebuie sa fi practicant de Karate, Jiujiu Tsu, Taekwondo, sau Kung Fu ca sa promovezi iubirea, demnitatea, onoarea, cinstea, adevarul, cunoasterea. Asa cum spui: "cainele nu stie daca stapanul lui este frumos sau urat" dar îi recunoste fiinta de la mare distanta. Ii cunoaste inima din primul moment fara sa stie cati bani are in buzunar... El nu practica arte martiale la sala si nici nu merge frecvent la GYM dar stie sa lupte atunci cand trebuie sa-si apere stapanul si nu cere nimic in schimb. O face pur si simplu pentru ca asta este natura sa.
Noi oamenii avem Acum nevoie de reconstructia puntilor de comunicare cu fiinta noastra divina. De consacrarea identitatii prin redescoperirea cailor desavarsirii. Arta martiala este una dintre cai. Marele strateg Sun Tzi a spus ca: "este domenilu vietii si al mortii. Da, este in multe planuri si nu doar in cel fizic, as adauga eu. De aceea mie imi place si simt ca trebuie sa spun ca practic artele martiale spirituale. In acest cadru de exprimare as dori sa existam cat mai multi dintre noi cei care simtim ca traim timpurile care au fost prezise si ca trebuie sa coagulam aceleasi trairi si convingeri pentru a putea sa le transmitem impreuna semenilor nostrii.
Trebuie sa-ti spun ca fara sa stii prin felul in care gandesti si simti esti de fapt unul dintre luptatorii martiali si ma bucur pentru atat pentru tine cat si pentru cei din jurul tau!
Multumesc!
Toata durerea noastra are un scop! Exista cu rolul de a ne învata, a ne calauzi si a ne da întelepciunea de care avem nevoie pentru a ne aduce darurile în lume. Multi dintre noi ne folosim traumele si ranile ca sa ne autopedepsim, sa ramânem blocati si mici. Dar când ne examinam durerea si dezamagirile si le folosim ca instrumente de învatare, acestea ne împartasesc lectii sacre de viata, care ne pot fi predate doar pe aceasta cale.
RăspundețiȘtergereFiecare om îsi aduce o contributie vitala pentru binele întregii omeniri. Fiecare dintre noi detine o piesa importanta cu care participa la definitivarea tabloului vietii. Când ramânem prinsi în trecut, urându-ne vietile, povestile si pe noi însine, devine imposibil sa ne revendicam piesa de puzzle si sa o punem în locul care-i este destinat. Pâna nu vom ajunge la o împacare cu povestile noastre, va fi imposibil sa extragem ingredientele de care avem nevoie pentru a ne exprima Sinele nostru Divin.
Draga OM KiKi,
RăspundețiȘtergereCrezi ca noi oamenii am putea trai fara durere? Crezi ca am putea progresa fara sa fie nevoie sa traim durerea provocata de incercarile nereusite? Mai mult de 2000 de ani de durere... si uite ca tot nu am invatat ca trebuie sa iubim cu fiecare celula a fiintei noastre si cu fiecare vibratie a sufletului nostru... SA NU MAI UCIDEM CU FIECARE INTENTIE SI FIECARE PAS PE CARE IL FACEM PE ACEST PAMANT care nu ne mai cunoaste. Durerea noastra incepe foarte devreme, odata cu venirea in lumea umana. Tot restul este adaptare la raul promovat de ambitiile si neajunsurile altora proiectate in comportamentul nostru odata cu "cresterea instruirea, educarea" si trecerea timpului. Oare chiar trebuie sa acumulam cunoastere prin durerea provocata de dorinta de a avea mai mult decat ceea ce ni s-a dat la nastere, VIATA! Copilul nou nascut are nevoie de hrana, haine, si mai ales IUBIRE pentru a PUTEA supravietui acestei lumi ostile. Aceasta este cred eu "piesa importanta" care ne-a fost data si prin care participam la cunoasterea si evolutia intregului univers...
Multumesc! Sunt multe de invatat din postarea ta!